16 Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine șaptezeci de bărbați, dintre bătrînii lui Israel, din cei pe cari-i cunoști ca bătrîni ai poporului și cu putere asupra lor; adu-i la cortul întîlnirii, și să se înfățișeze acolo împreună cu tine.
17 Eu Mă voi pogorî, și îți voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, și-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, și să n’o porți tu singur.
18 Să spui poporului: «Sfințiți-vă pentru mîne, și aveți să mîncați carne, fiindcă ați plîns în auzul Domnului, și ați zis: «Cine ne va da carne să mîncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt!» Domnul vă va da carne, și veți mînca.
19 Aveți să mîncați carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile,
20 ci o lună întreagă, pînă vă va ieși pe nări, și vă veți scîrbi de ea, pentrucă n’ați ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, și pentrucă ați plîns înaintea Lui, zicînd: «Pentruce am ieșit noi oare din Egipt?.“
21 Moise a zis: „Șase sute de mii de oameni cari merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sînt eu, și Tu zici: «Le voi da carne, și vor mînca o lună întreagă!»
22 Putem tăia oare atîtea oi și atîția boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toți peștii mării, ca să le ajungă?“