1 Copiii lui Israel au pornit, și au tăbărît în șesurile Moabului, dincolo de Iordan, în fața Ierihonului.
2 Balac, fiul lui Țipor, a văzut tot ce făcuse Israel Amoriților.
3 Și Moab a rămas foarte îngrozit în fața unui popor atît de mare la număr; l-a apucat groaza în fața copiilor lui Israel.
4 Moab a zis bătrînilor lui Madian: „Mulțimea aceasta are să înghită tot ce este în jurul nostru, cum paște boul verdeața de pe cîmp.“ Balac, fiul lui Țipor, era pe atunci împărat al Moabului.
5 El a trimis soli la Balaam, fiul lui Beor, la Petor pe Rîu (Eufrat), în țara fiilor poporului său, ca să-l cheme, și să-i spună: „Iată, un popor a ieșit din Egipt; acopere fața pămîntului, și s’a așezat în fața mea.
6 Vino, te rog, să-mi blastămi pe poporul acesta, căci este mai puternic decît mine; poate că așa, îl voi putea bate și-l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvintezi tu este binecuvîntat, și pe cine blastămi tu este blăstămat.“
7 Bătrînii lui Moab și bătrînii lui Madian au plecat, avînd cu ei daruri pentru ghicitor. Au ajuns la Balaam, și i-au spus cuvintele lui Balac.
8 Balaam le-a zis: „Rămîneți aici peste noapte, și vă voi da răspuns, după cum îmi va spune Domnul.“ Și căpeteniile Moabului au rămas la Balaam.
9 Dumnezeu a venit la Balaam, și a zis: „Cine sînt oamenii aceștia pe cari-i ai la tine?“
10 Balaam a răspuns lui Dumnezeu: „Balac, fiul lui Țipor, împăratul Moabului, i-a trimes să-mi spună:
11 „Iată, un popor a ieșit din Egipt, și acopere fața pămîntului; vino dar, și blastămă-l; poate că așa îl voi putea bate, și-l voi izgoni.“
12 Dumnezeu a zis lui Balaam: „Să nu te duci cu ei; și nici să nu blastămi poporul acela, căci este binecuvîntat.“
13 Balaam s’a sculat dimineața, și a zis căpeteniilor lui Balac: „Duceți-vă înapoi în țara voastră, căci Domnul nu vrea să mă lase să merg cu voi.“
14 Și mai marii Moabului s’au sculat, s’au întors la Balac, și i-au spus: „Balaam n’a vrut să vină cu noi.“
15 Balac a trimes din nou mai multe căpetenii mai cu vază decît cele dinainte.
16 Au ajuns la Balaam, și i-au zis: „Așa vorbește Balac, fiul lui Țipor: «Nu mai pune piedici, și vino la mine;
17 căci îți voi da multă cinste, și voi face tot ce-mi vei spune; numai vino, te rog, și blastămă-mi poporul acesta!“
18 Balaam, a răspuns și a zis slujitorilor lui Balac: „Să-mi dea Balac chiar și casa lui plină de argint și de aur, și tot n’aș putea să fac niciun lucru, fie mic fie mare, împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului meu.
19 Totuș vă rog, rămîneți aici la noapte, și voi vedea ce-mi va mai spune Domnul.“
20 Dumnezeu a venit la Balaam în timpul nopții, și i-a zis: „Fiindcă oamenii aceștia au venit să te cheme, scoală-te, și du-te cu ei; dar să faci numai ce-ți voi spune.“
21 Balaam s’a sculat dimineața, a pus șaua pe măgăriță, și a plecat cu căpeteniile lui Moab.
22 Dumnezeu S’a aprins de mînie, pentrucă plecase. Și Îngerul Domnului S’a așezat în drum, ca să i se împotrivească. Balaam era călare pe măgărița lui, și cei doi slujitori ai lui erau cu el.
23 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă din teacă în mînă, s’a abătut din drum, și a luat-o pe cîmp. Balaam și-a bătut măgărița ca s’o aducă la drum.
24 Îngerul Domnului S’a așezat într’o cărare dintre vii, și de fiecare parte a cărării era cîte un zid.
25 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului; s’a strîns spre zid, și a strîns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.
26 Îngerul Domnului a trecut mai departe, și S’a așezat într’un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta nici la stînga.
27 Măgărița a văzut pe Îngerul Domnului, și s’a culcat subt Balaam. Balaam s’a aprins de mînie, și a bătut măgărița cu un băț.
28 Domnul a deschis gura măgăriței, și ea a zis lui Balaam: „Ce ți-am făcut, de m’ai bătut de trei ori?“
29 Balaam a răspuns măgăriței: „Pentrucă ți-ai bătut joc de mine; dacă aș avea o sabie în mînă, te-aș ucide pe loc.“
30 Măgărița a zis lui Balaam:„Nu sînt eu oare măgărița ta, pe care ai călărit în tot timpul pînă în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ți fac așa?“ Și el a răspuns: „Nu.“
31 Domnul a deschis ochii lui Balaam, și Balaam a văzut pe Îngerul Domnului stînd în drum, cu sabia scoasă în mînă. Și s’a plecat, și s’a aruncat cu fața la pămînt.
32 Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Iată, Eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci drumul pe care mergi, este un drum care duce la perzare, înaintea Mea.
33 Măgărița M’a văzut, și s’a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s’ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aș fi omorît, iar pe ea aș fi lăsat-o vie.“
34 Balaam a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu știam că te-ai așezat înaintea mea în drum; și acum, dacă nu găsești că e bine ce fac eu, mă voi întoarce.“
35 Îngerul Domnului a zis lui Balaam: „Du-te cu oamenii aceștia; dar să spui numai cuvintele pe cari ți le voi spune Eu.“ Și Balaam a plecat înainte cu căpeteniile lui Balac.
36 Balac a auzit că vine Balaam, și i-a ieșit înainte pînă la cetatea Moabului, care este la hotarul Arnonului, la hotarul cel mai depărtat.
37 Balac a zis lui Balaam: „N’am trimes eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n’ai venit la mine? Cum, nu pot eu oare să-ți dau cinste?“
38 Balaam a răspuns lui Balac: „Iată că am venit la tine; acum, îmi va fi oare îngăduit să spun ceva? Voi spune cuvintele pe cari mi le va pune Dumnezeu în gură.“
39 Balaam a mers cu Balac, și au ajuns la Chiriat-Huțot.
40 Balac a jertfit boi și oi, și a trimes din ei lui Balaam și căpeteniilor cari erau cu el.
41 Dimineața, Balac a luat pe Balaam, și l-a suit pe Bamot-Baal, de unde Balaam putea să vadă o parte din popor.