1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
2 „Poruncește copiilor lui Israel, și spune-le: «Să aveți grijă să-Mi aduceți la vremea hotărîtă, darul Meu de mîncare, hrana jertfelor Mele mistuite de foc, cari Îmi sînt de un plăcut miros.»
3 Să le spui: «Iată jertfa mistuită de foc pe care o veți aduce Domnului: în fiecare zi, cîte doi miei de un an fără cusur, ca ardere de tot necurmată.
4 Să aduci un miel dimineața, și celalt miel seara;
5 iar, ca dar de mîncare, să aduci a zecea parte dintr’o efă de floarea făinii, frămîntată într’un sfert de hin de untdelemn de măsline sfărîmate.
6 Aceasta este arderea de tot necurmată, care a fost adusă la muntele Sinai; o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
7 Jertfa de băutură să fie de un sfert de hin pentru fiecare miel; jertfa de băutură de vin s’o faci Domnului în locul sfînt.
8 Al doilea miel să-l aduci seara, ca un dar de mîncare și o jertfă de băutură ca cele de dimineață; aceasta este o jertfă mistuită prin foc, de un miros plăcut Domnului.
9 În ziua Sabatului, să aduceți doi miei de un an fără cusur, și ca dar de mîncare, două zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, împreună cu jertfa de băutură.
10 Aceasta este arderea de tot pentru fiecare zi de Sabat, afară de arderea de tot necurmată și jertfa ei de băutură.
11 La începutul lunilor voastre, să aduceți ca ardere de tot Domnului: doi viței, un berbece, și șapte miei de un an fără cusur;
12 și, ca dar de mîncare pentru fiecare vițel, trei zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn; ca dar de mîncare pentru berbece, să aduceți două zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn;
13 ca dar de mîncare pentru fiecare miel, să aduceți o zecime de efă din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn. Aceasta este o ardere de tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.
14 Jertfele de băutură să fie de o jumătate de hin de vin pentru un vițel, a treia parte dintr’un hin pentru un berbece, și un sfert de hin pentru un miel. Aceasta este arderea de tot pentru începutul lunii, în fiecare lună, în toate lunile anului.
15 Să se aducă Domnului un țap, ca jertfă de ispășire, afară de arderea de tot necurmată și jertfa ei de băutură.
16 În luna întîi, în ziua a patrusprezecea a lunii, vor fi Paștele Domnului.
17 Ziua a cincisprezecea a acestei luni să fie o zi de sărbătoare. Timp de șapte zile să se mănînce azimi.
18 În ziua dintîi, să fie o adunare sfîntă: să nu faceți nici o lucrare de slugă în ea.
19 Să aduceți ca ardere de tot Domnului o jertfă mistuită de foc: doi viței, un berbece, și șapte miei de un an fără cusur.
20 Să mai adăugați și darul lor de mîncare din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, trei zecimi de efă pentru un vițel, două zecimi pentru un berbece,
21 și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei.
22 Să aduceți un țap ca jertfă de ispășire, ca să facă ispășire pentru voi.
23 Să aduceți aceste jertfe, afară de arderea de tot de dimineață, care este o ardere de tot necurmată.
24 să le aduceți în fiecare zi, timp de șapte zile, ca hrana unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Să fie aduse afară de arderea de tot necurmată și jertfa ei de băutură.
25 În ziua a șaptea să aveți o adunare sfîntă: să nu faceți nici o lucrare de slugă în ea.
26 În ziua celor dintîi roade, cînd veți aduce Domnului un dar de mîncare, la sărbătoarea încheierii săptămînilor, să aveți o adunare sfîntă; să nu faceți nici o lucrare de slugă în ea.
27 Să aduceți ca ardere de tot, de un miros plăcut Domnului: doi viței, un berbece, și șapte miei de un an.
28 Să mai adăugați darul lor de mîncare din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, cîte trei zecimi de fiecare vițel, două zecimi pentru berbece,
29 și o zecime pentru fiecare din cei șapte miei.
30 Să aduceți și un țap, ca să facă ispășire pentru voi.
31 Să aduceți aceste jertfe, afară de arderea de tot necurmată și darul ei de mîncare. Mieii să fie fără cusur, și să adăugați și jertfele lor de băutură.