Numeri 15 VDC

1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

2 „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le:«Cînd veți intra în țara pe care v’o dau ca să vă așezați locuințele în ea,

3 și veți aduce Domnului o jertfă mistuită de foc, fie o ardere de tot, fie o jertfă adusă pentru împlinirea unei juruințe sau ca dar de bunăvoie, sau la sărbătorile voastre, ca să faceți din cirezile sau turmele voastre un miros plăcut Domnului, –

4 cel ce își va aduce darul său Domnului să aducă Domnului ca dar de mîncare a zecea parte dintr’o efă de floare de făină frămîntată într’un sfert de hin de untdelemn;

5 iar vin pentru jertfa de băutură la arderea de tot sau la jertfă, să aducă un sfert de hin de fiecare miel.

6 Pentru un berbece, să aduci ca dar de mîncare două zecimi de efă din floarea făinii frămîntată într’o treime de hin de untdelemn,

7 și să faci o jertfă de băutură de o treime de hin de vin, ca dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

8 Dacă aduci un vițel, fie ca ardere de tot, fie ca jertfă pentru împlinirea unei juruințe, sau ca jertfă de mulțămire Domnului,

9 să aduci ca dar de mîncare, împreună cu vițelul, trei zecimi de efă din floarea făinii, frămîntată într’o jumătate de hin de untdelemn,

10 și să faci o jertfă de băutură de o jumătate de hin de vin: aceasta este o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

11 Așa să se facă pentru fiecare bou, pentru fiecare berbece, pentru fiecare miel sau ied.

12 După numărul vitelor, așa să faceți pentru fiecare, după numărul lor.

13 Așa să facă lucrurile acestea orice băștinaș, cînd va aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

14 Dacă un străin care locuiește la voi, sau care se va găsi în viitor în mijlocul vostru, aduce o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului, s’o aducă în acelaș fel ca voi.

15 Să fie o singură lege pentru toată adunarea, atît pentru voi cît și pentru străinul care locuiește în mijlocul vostru; aceasta să fie o lege necurmată printre urmașii voștri: cu străinul să fie ca și cu voi, înaintea Domnului.

16 O singură lege și o singură poruncă să fie atît pentru voi cît și pentru străinul care locuiește printre voi.“

17 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

18 „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le:«Cînd veți intra în țara în care vă voi duce,

19 și cînd veți mînca pîne din țara aceea, să luați întîi un dar ridicat pentru Domnul.

20 Ca dar ridicat să aduceți o turtă din pîrga plămădelii voastre; s’o aduceți cum aduceți darul care se ia întîi din arie.

21 Din pîrga plămădelii voastre să luați întîi un dar ridicat pentru Domnul din neam în neam.

22 Dacă păcătuiți fără voie, și nu păziți toate poruncile pe cari le-a făcut cunoscut lui Moise Domnul,

23 tot ce v’a poruncit Domnul prin Moise, din ziua cînd a dat Domnul porunci și mai tîrziu din neam în neam;

24 dacă păcatul a fost făcut fără voie, și fără să știe adunarea, toată adunarea să aducă un vițel ca ardere de tot de un miros plăcut Domnului, împreună cu darul său de mîncare și cu jertfa sa de băutură, după rînduielile așezate; să mai aducă și un țap ca jertă de ispășire.

25 Preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și li se va ierta; căci au păcătuit fără voie, și și-au adus darul lor, o jertfă mistuită de foc în cinstea Domnului și o jertfă de ispășire înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-au săvîrșit fără voie.

26 Se va ierta întregei adunări a copiilor lui Israel, și străinului care locuiește în mijlocul lor, căci tot poporul a păcătuit fără voie.

27 Dacă unul singur a păcătuit fără voie, să aducă o capră de un an ca jertfă pentru păcat.

28 Preotul să facă ispășire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; cînd va face ispășire pentru el, i se va ierta.

29 Atît pentru băștinașul dintre copiii lui Israel, cît și pentru străinul care locuiește în mijlocul lor, să fie aceeaș lege, cînd va păcătui fără voie.

30 Dar dacă cineva, fie băștinaș fie străin, păcătuiește cu voie, hulește pe Domnul: acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,

31 căci a nesocotit cuvîntul Domnului, și a călcat porunca Lui; va fi nimicit și își va lua astfel pedeapsa pentru nelegiuirea lui.

32 Cînd erau copiii lui Israel în pustie, au găsit pe un om strîngînd lemne în ziua Sabatului.

33 Cei ce-l găsiseră strîngînd lemne, l-au adus la Moise, la Aaron și la toată adunarea.

34 L-au aruncat în temniță, căci nu se spusese ce trebuiau să-i facă.

35 Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre afară din tabără.“

36 Toată adunarea l-a scos afară din tabără și l-a ucis cu pietre; și a murit, cum poruncise lui Moise Domnul.

37 Domnul a zis lui Moise:

38 „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le să-și facă, din neam în neam, un ciucure la colțurile veșmintelor lor, și să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colțurile veșmintelor.

39 Cînd veți avea ciucurele acesta, să vă uitați la el, și să vă aduceți aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniți și să nu urmați după poftele inimilor voastre și după poftele ochilor voștri, ca să vă lăsați tîrîți la curvie.

40 Să vă aduceți astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniți, și să fiți sfinți pentru Dumnezeul vostru.

41 Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v’am scos din țara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru.“

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36