1 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
2 „Trimete niște oameni să iscodească țara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Să trimeți cîte un om pentru fiecare din semințiile părinților lor, toți să fie dintre fruntașii lor.“
3 Moise i-a trimes din pustia Paran, după porunca Domnului; toți oamenii aceștia erau căpetenii ale copiilor lui Israel.
4 Iată numele lor: pentru seminția lui Ruben: Șamua, fiul lui Zacur;
5 pentru seminția lui Simeon: Șafat, fiul lui Hori;
6 pentru seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune;
7 pentru seminția lui Isahar: Igual, fiul lui Iosif;