24 Locul acela l-au numit valea Eșcol, din pricina strugurelui pe care l-au tăiat de acolo copiii lui Israel.
25 S’au întors dela iscodirea țării după patruzeci de zile împlinite,
26 Au plecat și au ajuns la Moise și la Aaron, și la toată adunarea copiilor lui Israel, la Cades, în pustia Paran. Le-au adus știri, lor și întregei adunări, și le-au arătat roadele țării.
27 Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în țara în care ne-ai trimes. Cu adevărat, este o țară în care curge lapte și miere, și iată-i roadele.
28 Dar poporul care locuiește în țara aceasta este puternic, cetățile sînt întărite și foarte mari. Ba încă am văzut acolo și pe fiii lui Anac.
29 Amaleciții locuiesc ținutul dela miază-zi; Iebusiții și Amoriții locuiesc muntele; și Cananiții și Hetiții locuiesc lîngă mare și dealungul Iordanului.“
30 Caleb a potolit poporul, care cîrtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim, și să punem mîna pe țară, căci vom fi biruitori!“