1 Domnul a zis lui Aaron: „Tu și fiii tăi, și casa tatălui tău cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în sfîntul locaș; tu și fiii tăi împreună cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoțești.
2 Apropie de asemenea de tine, pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie legați de tine și să-ți slujească, atunci cînd tu, și fiii tăi împreună cu tine, veți fi înaintea cortului întîlnirii.
3 Ei să păzească ce le vei porunci tu și cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfîntului locaș, nici de altar, ca să nu muriți, și ei și voi.
4 Ei să se alipească de tine, și să păzească tot ce privește cortul întîlnirii pentru toată slujba cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi.
5 Să păziți cele privitoare la sfîntul locaș și altar, ca să nu mai fie mînie împotriva copiilor lui Israel.
6 Iată că am luat pe frații voștri Leviții, din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii cari sunt dați Domnului: ei vă sînt încredințați vouă în dar, ca să facă slujba cortului întîlnirii.
7 Tu, și fiii tăi, împreună cu tine, să păziți slujbele preoției voastre în tot ce privește altarul și tot ce este dincolo de perdeaua din lăuntru: aceasta este slujba pe care o veți face. Vă dau în dar slujba preoției. Străinul care se va apropia, va fi omorît.“