25 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
26 „Să vorbești Leviților, și să le spui:«Cînd veți primi de la copiii lui Israel zeciuiala pe care v’o dau din partea lor, ca moștenire a voastră, să luați întîi din ea un dar pentru Domnul, și anume: a zecea parte din zeciuială;
27 și darul vostru vi se va socoti ca grîul care se ia întîi din arie și ca mustul care se ia întîi din teasc.
28 Astfel să luați și voi întîi un dar pentru Domnul, din toate zeciuielile pe cari le veți primi de la copiii lui Israel, și să dați preotului Aaron darul pe care-l veți lua întîi din ele pentru Domnul.
29 Din toate darurile cari vi se vor da, să luați întîi toate darurile pentru Domnul; din tot ce va fi mai bun, să luați întîi partea închinată Domnului.
30 Să le spui: «După ce veți lua din ele partea cea mai bună, zeciuiala va fi socotită Leviților ca venitul de la arie și ca venitul de la teasc.
31 Să-l mîncați într’un loc oarecare, voi și casa voastră; căci aceasta este plata voastră pentru slujba pe care o faceți în cortul întîlnirii.