3 Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: „Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit frații noștri înaintea Domnului!
4 Pentruce ați adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi și vitele noastre?
5 Pentruce ne-ați scos din Egipt, și ne-ați adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viță, nici rodiu, nici apă de băut?“
6 Moise și Aaron au plecat dela adunare și s’au dus la ușa cortului întîlnirii. Au căzut cu fața la pămînt, și li s’a arătat slava Domnului.
7 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
8 „Ia toiagul, și cheamă adunarea, tu și fratele tău Aaron. Să vorbiți stîncii acesteia în fața lor, și ea va da apă. Să le scoți astfel apă din stîncă, și să adăpi adunarea și vitele lor.“
9 Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.