9 Îl văd din vîrful stîncilor,Îl privesc de pe înălțimea dealurilor:Este un popor care locuiește deoparte,Și nu face parte dintre neamuri.
10 Cine poate să numere pulberea lui Iacov, Și să spună numărul unui sfert din Israel?O, de aș muri de moartea celor neprihăniți,Și sfîrșitul meu să fie ca al lor!“
11 Balac a zis lui Balaam: „Ce mi-ai făcut? Te-am luat să blestemi pe vrăjmașul meu, și iată că tu-l binecuvintezi!“
12 El a răspuns, și a zis: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?“
13 Balac i-a zis: „Vino, te rog, cu mine în alt loc, de unde îl poți vedea; căci aici nu vezi decît o parte din el, nu-l vezi întreg. Și de acolo să mi-l blastămi.“
14 L-a dus în cîmpul Țofim, spre vîrful muntelui Pisga; a zidit șapte altare, și a adus cîte un vițel și un berbece pe fiecare altar.
15 Balaam a zis lui Balac: „Stai aici, lîngă arderea ta de tot, și eu mă voi duce înaintea lui Dumnezeu.“