5 „Ce frumoase sînt corturile tale, Iacove!Locuințele tale, Israele!
6 Ele se întind ca niște văi,Ca niște grădini lîngă un rîu,Ca niște copaci de aloe pe cari i-a sădit Domnul,Ca niște cedri pe lîngă ape.
7 Apa curge din gălețile lui,Și sămînța lui este udată de ape mari.Împăratul lui se înalță mai pe sus de Agag, Și împărăția lui ajunge puternică.
8 Dumnezeu l-a scos din Egipt,Tăria lui este ca a bivolului pentru el.El nimicește neamurile cari se ridică împotriva lui,Le sfarmă oasele, și le prăpădește cu săgețile lui.
9 Îndoaie genunchii, se culcă întocmai ca un leu,Ca o leoaică:Cine-l va scula?Binecuvîntat să fie oricine te va binecuvînta,Și blestemat să fie oricine te va blestema!“
10 Balac s’a aprins de mînie împotriva lui Balaam; a bătut din mîni, și a zis lui Balaam: „Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmașii, și iată că de trei ori tu i-ai binecuvîntat!
11 Fugi acum, și du-te acasă! Spusesem că-ți voi da cinste, dar Domnul te-a împedecat s’o primești.“