2 Cînd un om va face o juruință Domnului, sau un jurămînt prin care se va lega printr’o făgăduială, să nu-și calce cuvîntul, ci să facă potrivit cu tot ce i-a ieșit din gură.
3 Cînd o femeie va face o juruință Domnului și se va lega printr’o făgăduială, în tinereța ei și în casa tatălui ei,
4 și tatăl ei va afla de juruința pe care a făcut-o ea și de făgăduiala cu care s’a legat, – dacă nu-i zice nimic în ziua cînd află de juruința ei, toate juruințele ei vor fi primite, și orice făgăduială cu care s’a legat ea, va fi primită;
5 dar dacă tatăl ei nu-i dă voie în ziua cînd ia cunoștință de juruința ei, toate juruințele ei și toate făgăduielile cu cari se va fi legat ea, nu vor avea nici o tărie; și Domnul o va ierta, pentrucă nu i-a dat voie tatăl ei.
6 Cînd se va mărita, după ce a făcut juruințe sau după ce s’a legat printr’un cuvînt ieșit de pe buzele ei,
7 și bărbatul ei va lua cunoștință de lucrul acesta, și nu-i va zice nimic în ziua cînd va lua cunoștință de ele, juruințele ei vor rămînea în picioare; și făgăduielile cu cari se va fi legat ea vor rămînea în picioare;
8 dar dacă bărbatul ei nu-i dă voie în ziua cînd ia cunoștință de juruința ei, el va desființa juruința pe care a făcut-o și cuvîntul scăpat de pe buzele ei, cu care s’a legat ea; și Domnul o va ierta.