35 Au pornit din Abrona, și au tăbărît la Ețion-Gheber.
36 Au pornit din Ețion-Gheber, și au tăbărît în pustia Țin, adică la Cades.
37 Au pornit din Cades, și au tăbărît la muntele Hor, la marginea țării Edomului.
38 Preotul Aaron s’a suit pe muntele Hor, după porunca Domnului; și a murit acolo, în al patruzecilea an după ieșirea copiilor lui Israel din țara Egiptului, în luna a cincea, în cea dintîi zi a lunii.
39 Aaron era în vîrstă de o sută douăzeci și trei de ani cînd a murit pe muntele Hor.
40 Împăratul Aradului, Cananitul, care locuia în partea de miazăzi a țării Canaanului, a aflat de sosirea copiilor lui Israel.
41 Au pornit dela muntele Hor, și au tăbărît la Țalmona.