47 Au pornit din Almon-Diblataim, și au tăbărît la munții Abarim, înaintea muntelui Nebo.
48 Au pornit dela munții Abarim, și au tăbărît în cîmpia Moabului, lîngă Iordan, în fața Ierihonului.
49 Au tăbărît lîngă Iordan, dela Bet-Ieșimot pînă la Abel-Sitim, în cîmpia Moabului.
50 Domnul a vorbit lui Moise în cîmpia Moabului, lîngă Iordan în fața Ierihonului. Și a zis:
51 „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: «Dupăce veți trece Iordanul și veți intra în țara Canaanului,
52 să izgoniți dinaintea voastră pe toți locuitorii țării, să le dărîmați toți idolii de piatră, să le nimiciți toate icoanele turnate, și să le nimiciți toate înălțimile pentru jertfe.
53 Să luați țara în stăpînire, și să vă așezați în ea; căci Eu v’am dat țara aceasta, ca să fie moșia voastră.