23 sau dacă aruncă asupra lui din nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea, și moare, fără să-l urască și fără să caute să-i facă rău:
24 Iată legile după cari va judeca adunarea între cel ce l-a lovit și răzbunătorul sîngelui.
25 Adunarea va izbăvi pe ucigaș din mîna răzbunătorului sîngelui, și-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo pînă la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfînt.
26 Dacă ucigașul iese din hotarul cetății de scăpare unde fugise,
27 și dacă răzbunătorul sîngelui îl întîlnește afară din hotarul cetății de scăpare și ucide pe ucigaș, nu va fi vinovat de omor.
28 Căci ucigașul trebuia să locuiască în cetatea lui de scăpare pînă la moartea marelui preot; și după moartea marelui preot, putea să se întoarcă la moșia lui.
29 Iată poruncile de drept pentru voi și pentru urmașii voștri, în toate locurile în cari veți locui.