12 „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: Dacă păcătuiește nevasta cuiva față de bărbatul ei, și-i este necredincioasă;
13 dacă altul se culcă cu ea, și lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s’a pîngărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei, și fără să fie prinsă asupra faptului; –
14 și dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care s’a pîngărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s’a pîngărit; –
15 omul acela să-și aducă nevasta la preot, și, ca dar de mîncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr’o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea, și să nu pună tămîie pe ea, căci acesta este un dar de mîncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descopere o fărădelege.
16 Preotul s’o apropie, și s’o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
17 Preotul să ia apă sfîntă într’un vas de pămînt; să ia țărînă de pe podeala cortului și s’o pună în apă.
18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii, și să-i pună în mîni darul de mîncare adus pentru descoperire, darul de mîncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mînă apele amare aducătoare de blestem.