18 Nazireul să-și radă, la ușa cortului întîlnirii, capul închinat Domnului; să ia părul capului său închinat Domnului, și să-l pună pe focul care este subt jertfa de mulțămire.
19 Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecelui, o turtă nedospită din coș, și o plăcintă nedospită; și să le pună în mînile Nazireului, după ce acesta și-a ras capul închinat Domnului.
20 Preotul să le legene într’o parte și într’alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfînt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat și spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin.
21 Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruința de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruința pe care a făcut-o, după legea nazireatului.“
22 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
23 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui, și spune-le: «Așa să binecuvîntați pe copiii lui Israel, și să le ziceți:
24 «Domnul să te binecuvinteze, și să te păzească!