8 În tot timpul nazireatului, să fie închinat Domnului.
9 Dacă moare cineva de moarte năpraznică lîngă el, și capul lui închinat se face astfel necurat, să-și radă capul în ziua curățirii, și anume să și-l radă a șaptea zi.
10 În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la ușa cortului întîlnirii.
11 Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispășire, iar pe celalt ca ardere de tot, și să facă pentru el ispășirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-și sfințească apoi capul chiar în ziua aceea.
12 Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte, și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină; zilele dinainte nu vor fi socotite, pentrucă nazireatul lui a fost pîngărit.
13 Iată legea nazireului. În ziua cînd se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la ușa cortului întîlnirii.
14 Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an și fără cusur pentru jertfa de ispășire, și un berbece fără cusur, pentru jertfa de mulțămire;