40 Unul dintre cei doi, care auziseră pe Ioan şi l-au urmat, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41 El întâi a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus: Noi am găsit pe Mesia (care fiind tradus este Cristosul).
42 Şi l-a adus la Isus. Şi, privind la el, Isus a spus: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (care se traduce, piatră).
43 A doua zi Isus a voit să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a spus: Urmează-mă.
44 Şi Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi Petru.
45 Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege şi profeţi, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
46 Şi Natanael i-a spus: Poate veni vreun lucru bun din Nazaret? Filip i-a spus: Vino şi vezi.