Ioan 13 RFB13

1 Iar înainte de sărbătoarea paştelui, când Isus a ştiut că i-a sosit timpul ca să plece din această lume la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

2 Şi la sfârşitul cinei, după ce diavolul pusese deja în inima lui Iuda Iscariot, al lui Simon, să îl trădeze,

3 Isus, ştiind că Tatăl îi dăduse toate în mâinile sale şi că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu se duce,

4 S-a ridicat de la cină şi şi-a pus deoparte hainele; şi a luat un ştergar şi s-a încins.

5 Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele discipolilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

6 Atunci a venit la Simon Petru; iar Petru i-a spus: Doamne, tu să îmi speli picioarele?

7 Isus a răspuns şi i-a zis: Ce fac eu, tu nu ştii acum; dar vei şti după acestea.

8 Petru i-a spus: Nicidecum nu îmi vei spăla picioarele niciodată. Isus i-a răspuns: Dacă nu te spăl eu, nu ai parte cu mine.

9 Simon Petru i-a spus: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul.

10 Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să îşi spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.

11 Fiindcă ştia cine îl trădează; de aceea a spus: Nu sunteţi toţi curaţi.

12 Şi după ce le-a spălat picioarele şi şi-a luat hainele, aşezându-se din nou, le-a spus: Ştiţi ce v-am făcut?

13 Voi mă numiţi Învăţătorul şi Domnul; şi bine spuneţi, fiindcă sunt.

14 Aşadar dacă eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.

15 Pentru că v-am dat un exemplu, ca să faceţi aşa cum şi eu v-am făcut vouă.

16 Adevărat, adevărat vă spun: Robul nu este mai mare decât domnul său, nici cel trimis mai mare decât cel ce l-a trimis.

17 Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le faceţi.

18 Nu vorbesc despre voi toţi; eu îi ştiu pe cei pe care i-am ales, dar ca să se împlinească scriptura: Cel ce mănâncă pâine cu mine şi-a ridicat călcâiul împotriva mea.

19 De acum vă spun înainte să se întâmple, ca atunci când se va întâmpla, să credeţi că eu sunt.

20 Adevărat, adevărat vă spun: Cel ce primeşte pe oricine trimit, pe mine mă primeşte; iar cel ce mă primeşte, îl primeşte pe cel ce m-a trimis.

21 După ce a spus Isus acestea, a fost tulburat în duh şi a adus mărturie şi a spus: Adevărat, adevărat vă spun, că unul dintre voi mă va trăda.

22 Atunci discipolii se uitau unii la alţii, nepricepând despre cine vorbeşte.

23 Şi era aplecat pe pieptul lui Isus unul dintre discipolii săi, pe care îl iubea Isus.

24 De aceea Simon Petru i-a făcut semn să întrebe cine ar fi acela despre care vorbeşte.

25 Iar acela, rezemându-se pe pieptul lui Isus, i-a spus: Doamne, cine este?

26 Isus a răspuns: Acela este, căruia îi voi da o bucăţică, după ce am înmuiat-o. Şi după ce a înmuiat bucăţica, a dat-o lui Iuda Iscariot, al lui Simon.

27 Şi după bucăţică, Satan a intrat în acela. Atunci Isus i-a spus: Ceea ce faci, fă repede.

28 Dar niciunul dintre cei care şedeau la masă nu a ştiut pentru ce i-a spus aceasta.

29 Fiindcă unii gândeau, deoarece Iuda avea punga, Isus îi spusese: Cumpără cele ce avem nevoie pentru sărbătoare, sau să dea ceva săracilor.

30 Acela atunci, primind bucăţica, imediat a ieşit; şi era noapte.

31 De aceea, după ce a ieşit Iuda, Isus a spus: Acum este Fiul omului glorificat şi Dumnezeu este glorificat în el.

32 Dacă Dumnezeu este glorificat în el, Dumnezeu îl va glorifica de asemenea pe el în el însuşi şi îndată îl va glorifica.

33 Copilaşilor, mai sunt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi cum am spus iudeilor că: Unde mă duc eu voi nu puteţi veni, tot aşa vă spun acum.

34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit; ca şi voi să vă iubiţi unii pe alţii.

35 Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi dragoste unii pentru alţii.

36 Simon Petru i-a spus: Doamne, unde te duci? Isus i-a răspuns: Unde mă duc, nu mă poţi urma acum; dar mai târziu mă vei urma.

37 Petru i-a spus: Doamne, de ce nu te pot urma acum? Îmi voi da viaţa pentru tine.

38 Isus i-a răspuns: Îţi vei da viaţa pentru mine? Adevărat, adevărat îţi spun: Nicidecum nu va cânta cocoşul, până când nu mă vei nega de trei ori.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21