1 Atunci Isus, cu şase zile înainte de paşte, a venit în Betania, unde era Lazăr care fusese mort, pe care îl înviase dintre morţi.
2 Acolo i-au făcut o cină şi Marta servea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu el.
3 Atunci Maria a luat o jumătate de litru de parfum de nard curat, foarte scump, şi a uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei; şi casa a fost umplută de aroma parfumului.
4 Atunci unul dintre discipolii săi, Iuda Iscariot, al lui Simon, care avea să îl trădeze, a spus:
5 De ce nu s-a vândut acest parfum cu trei sute de dinari şi să fie daţi săracilor?
6 Dar spunea aceasta, nu pentru că îi păsa de cei săraci, ci pentru că era un hoţ şi avea punga şi purta ceea ce se punea în ea.
7 Atunci Isus a spus: Las-o în pace; pentru ziua înmormântării mele l-a ţinut.
8 Fiindcă pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe mine nu mă aveţi totdeauna.
9 Aşadar, o mare mulţime dintre iudei au ştiut că el este acolo şi au venit nu numai pentru Isus, ci ca să îl vadă şi pe Lazăr, pe care îl înviase dintre morţi.
10 Dar preoţii de seamă s-au sfătuit să îl ucidă şi pe Lazăr,
11 Pentru că din cauza lui, mulţi dintre iudei plecau şi credeau în Isus.
12 În ziua următoare o mare mulţime de oameni care veniseră pentru sărbătoare, auzind că Isus vine în Ierusalim,
13 Au luat ramuri de palmieri şi au ieşit pentru a-l întâmpina, şi strigau: Osana! Binecuvântat este Împăratul lui Israel ce vine în numele Domnului!
14 Şi Isus, găsind un măgăruş, s-a aşezat pe el, după cum este scris:
15 Nu te teme, fiica Sionului, iată, Împăratul tău vine, şezând pe mânzul unei măgăriţe.
16 Şi discipolii lui nu au înţeles acestea la început; dar după ce Isus a fost glorificat, atunci şi-au amintit că acestea au fost scrise despre el, şi că ei îi făcuseră aceste lucruri.
17 Atunci mulţimea ce a fost cu el, a adus mărturie că el a chemat pe Lazăr afară din mormânt şi l-a înviat dintre morţi.
18 Din această cauză mulţimea l-a şi întâmpinat, pentru că a auzit că el făcuse acest miracol.
19 De aceea fariseii au spus între ei: Nu pricepeţi că nu câştigaţi nimic? Iată, lumea s-a dus după el.
20 Şi erau anumiţi greci printre cei ce urcau ca să se închine la sărbătoare;
21 Aceştia au venit de aceea la Filip, care era din Betsaida Galileii şi l-au rugat, spunând: Domnule, dorim să vedem pe Isus.
22 Filip a venit şi i-a spus lui Andrei; şi apoi Andrei şi Filip i-au spus lui Isus.
23 Iar Isus le-a răspuns, zicând: A sosit timpul ca Fiul omului să fie glorificat.
24 Adevărat, adevărat vă spun: Dacă grăuntele de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.
25 Cel ce îşi iubeşte viaţa şi-o va pierde; şi cel ce îşi urăşte viaţa în această lume şi-o va păstra pentru viaţă eternă.
26 Dacă îmi serveşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt eu, acolo va fi şi servitorul meu; dacă îmi serveşte cineva, Tatăl îl va onora.
27 Acum sufletul meu este tulburat; şi ce voi spune? Tată, salvează-mă din această oră; dar din această cauză am venit la această oră.
28 Tată, glorifică numele tău. Atunci a venit o voce din cer, spunând: Deopotrivă l-am glorificat şi îl voi glorifica din nou.
29 De aceea mulţimea care stătea în picioare şi care a auzit a spus: A tunat; alţii au spus: Un înger i-a vorbit.
30 Isus a răspuns şi a zis: Vocea aceasta nu a venit din cauza mea, ci pentru voi.
31 Acum este judecata acestei lumi; acum prinţul acestei lumi va fi aruncat afară.
32 Şi eu, dacă voi fi ridicat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine.
33 A spus aceasta, arătând cu ce moarte avea să moară.
34 Mulţimea i-a răspuns: Noi am auzit din lege că Cristosul trăieşte pentru totdeauna; şi cum spui tu: Fiul omului trebuie să fie ridicat? Cine este acest Fiu al omului?
35 Atunci Isus le-a spus: Încă puţin timp lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumina, ca nu cumva să vină întunericul peste voi; fiindcă cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.
36 Cât aveţi lumină, credeţi în lumină, ca să fiţi copii ai luminii. Isus a vorbit acestea şi a plecat şi s-a ascuns de ei.
37 Dar deşi el făcuse atâtea miracole în prezenţa lor, tot nu credeau în el;
38 Ca să fie împlinit cuvântul lui Isaia profetul pe care l-a spus: Doamne, cine a crezut vestea noastră? Şi cui i-a fost revelat braţul Domnului?
39 Din această cauză nu puteau crede, pentru că Isaia a spus din nou:
40 Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima; ca nu cumva să vadă cu ochii, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă şi să îi vindec.
41 Isaia a spus acestea când a văzut gloria lui şi a vorbit despre el.
42 Totuşi, chiar dintre conducătorii mari, mulţi au crezut în el; dar din cauza fariseilor nu îl mărturiseau, ca nu cumva să fie excluşi din sinagogă:
43 Fiindcă au iubit lauda oamenilor mai mult decât lauda lui Dumnezeu.
44 Isus a strigat şi a spus: Cel ce crede în mine, nu crede în mine, ci în cel ce m-a trimis.
45 Şi cine mă vede, vede pe cel ce m-a trimis.
46 Eu am venit ca lumină în lume, ca oricine mă crede pe mine să nu trăiască în întuneric.
47 Şi dacă cineva aude cuvintele mele şi nu crede, nu eu îl judec; fiindcă nu am venit să judec lumea, ci să salvez lumea.
48 Pe cel ce mă respinge şi nu primeşte cuvintele mele, are cine să îl judece; cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi.
49 Fiindcă eu nu am vorbit de la mine însumi, ci Tatăl, care m-a trimis, mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc.
50 Şi ştiu că porunca lui este viaţă veşnică; de aceea orice vorbesc eu, chiar aşa cum Tatăl mi-a spus, aşa vorbesc.