46 Eu am venit ca lumină în lume, ca oricine mă crede pe mine să nu trăiască în întuneric.
47 Şi dacă cineva aude cuvintele mele şi nu crede, nu eu îl judec; fiindcă nu am venit să judec lumea, ci să salvez lumea.
48 Pe cel ce mă respinge şi nu primeşte cuvintele mele, are cine să îl judece; cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi.
49 Fiindcă eu nu am vorbit de la mine însumi, ci Tatăl, care m-a trimis, mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc.
50 Şi ştiu că porunca lui este viaţă veşnică; de aceea orice vorbesc eu, chiar aşa cum Tatăl mi-a spus, aşa vorbesc.