1 După acestea Isus s-a arătat din nou discipolilor la marea Tiberiadei şi s-a arătat astfel.
2 Erau împreună Simon Petru şi Toma, numit Didumos, şi Natanael din Cana Galileii, şi fiii lui Zebedei, şi alţi doi dintre discipolii lui.
3 Simon Petru le-a spus: Mă duc să pescuiesc. Iar ei i-au spus: Venim şi noi cu tine. Au plecat şi au intrat imediat într-o corabie; dar, în acea noapte, nu au prins nimic.
4 Dar pe când s-a făcut dimineaţă, Isus stătea în picioare pe ţărm; dar discipolii nu ştiau că era Isus.