14 Şi aşa cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul omului;
15 Pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă eternă.
16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul său Fiu născut, ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Fiindcă Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să condamne lumea, ci pentru ca lumea să fie salvată prin el.
18 Cine crede în el, nu este condamnat; dar cine nu crede este deja condamnat, pentru că nu a crezut în numele singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.
19 Iar condamnarea este aceasta, că lumina a venit în lume şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
20 Fiindcă oricine practică răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca nu cumva să i se mustre faptele;