1 Pentru fiecare lucru este un sezon şi un timp pentru fiecare scop sub cer.
2 Un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge ce este sădit;
3 Un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
4 Un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli şi un timp pentru a dansa;
5 Un timp pentru a arunca pietre şi un timp pentru a aduna pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a se înfrâna de la îmbrăţişare;
6 Un timp pentru a obţine şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a ţine şi un timp pentru a arunca;
7 Un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase; un timp pentru a păstra tăcere şi un timp pentru a vorbi;
8 Un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî; un timp pentru război şi un timp pentru pace.
9 Ce folos are cel ce lucrează în ceea ce munceşte?
10 Eu am văzut osteneala pe care Dumnezeu a dat-o fiilor oamenilor pentru a fi umiliţi prin ea.
11 El a făcut fiecare lucru frumos la timpul lui; de asemenea a aşezat lumea în inima lor, aşa că nimeni nu poate cuprinde lucrarea pe care Dumnezeu o face de la început până la sfârşit.
12 Ştiu că nu este nimic bun în ei, decât pentru cineva să se bucure şi să facă bine în viaţa sa.
13 Şi de asemenea ca orice om să mănânce şi să bea şi să se bucure de binele din toată munca lui, ea este darul lui Dumnezeu.
14 Ştiu că orice face Dumnezeu va fi pentru totdeauna, nimic nu poate fi adăugat la aceasta nici ceva luat de la ea; şi Dumnezeu face aceasta, ca oamenii să se teamă înaintea lui.
15 Ceea ce a fost este acum, şi ceea ce va fi a fost deja; şi Dumnezeu cere ceea ce a trecut.
16 Şi, mai mult, eu am văzut sub soare locul judecăţii, şi acolo era stricăciune; şi locul dreptăţii, şi acolo era nelegiuire.
17 Am spus în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept şi pe cel stricat, pentru că este un timp acolo pentru fiecare scop şi pentru fiecare lucrare.
18 Am spus în inima mea, referitor la starea fiilor oamenilor, ca Dumnezeu să le facă cunoscut şi ca ei să vadă că sunt animale.
19 Căci ceea ce se întâmplă fiilor oamenilor se întâmplă şi animalelor; un singur lucru li se întâmplă: cum moare unul, aşa moare şi celălalt; da, au toţi o suflare; aşa că omul nu are întâietate faţă de un animal, pentru că totul este deşertăciune.
20 Toţi merg într-un singur loc; toţi sunt din ţărână şi toţi se întorc din nou în ţărână.
21 Cine cunoaşte duhul omului care merge în sus şi duhul animalului care merge jos în pământ?
22 De aceea am priceput că nu este nimic mai bun, decât ca un om să se bucure în propriile lucrări; căci aceasta este partea lui; căci cine îl va aduce să vadă ce va fi după el?