Eclesiastul 5 RFB13

1 Păzeşte-ţi piciorul când mergi în casa lui Dumnezeu şi pregăteşte-te mai bine să asculţi decât să aduci sacrificiul proştilor, pentru că ei nu iau în considerare că fac rău.

2 Nu fi pripit cu gura ta şi nu îţi lăsa inima să se grăbească să rostească vreun lucru înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ; de aceea cuvintele tale să fie puţine.

3 Pentru că visul vine din mulţimea treburilor, şi vocea unui prost se cunoaşte prin mulţimea cuvintelor.

4 Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlineşti, fiindcă el nu are plăcere în proşti; împlineşte ce ai promis.

5 Mai bine este să nu promiţi, decât să promiţi şi să nu împlineşti.

6 Nu permite gurii tale să îţi provoace carnea să păcătuiască, nici nu spune înaintea îngerului, că aceasta a fost o eroare, pentru ce să se mânie Dumnezeu la vocea ta şi să distrugă lucrarea mâinilor tale?

7 Căci în mulţimea viselor şi în multe cuvinte sunt de asemenea multe deşertăciuni; dar teme-te de Dumnezeu.

8 Dacă vezi oprimarea săracului şi pervertirea violentă a judecăţii şi justiţiei într-o provincie, nu te mira de acest lucru, pentru că cel ce este mai înalt decât cel mai înalt dă atenţie; şi este mai înalt decât ei.

9 Mai mult, folosul pământului este pentru toţi; împăratul însuşi este servit din ale câmpului.

10 Cel ce iubeşte argintul nu se va sătura cu argint, nici cel ce iubeşte abundenţa, cu creştere; aceasta este de asemenea deşertăciune.

11 Când bunurile cresc, se înmulţesc cei ce le mănâncă; şi ce este mai de folos pentru proprietarii lor, decât să îi privească pe aceştia cu ochii lor.

12 Somnul unui muncitor este dulce, fie că mănâncă puţin sau mult; dar abundenţa celui bogat nu îl va lăsa să doarmă.

13 Este un rău aspru pe care l-am văzut sub soare, adică, bogăţii păstrate spre vătămarea celor ce le stăpânesc.

14 Dar acele bogăţii pier printr-o osteneală rea; iar el naşte un fiu şi nu este nimic în mâna lui.

15 Aşa cum a ieşit din pântecele mamei lui, gol, se va întoarce pentru a merge precum a venit şi nu va lua nimic din munca lui pe care să o ducă în mâna lui.

16 Şi acesta de asemenea este un rău dureros, că în toate privinţele aşa cum el a venit, astfel va merge; şi ce folos are cel ce a muncit pentru vânt?

17 Şi în toate zilele lui mănâncă în întuneric, şi are multă întristare şi furie în boala lui.

18 Iată, ce am văzut este bine şi frumos: ca omul să mănânce şi să bea şi să se bucure de binele din toată munca sa, pe care o ia sub soare, în toate zilele vieţii sale pe care Dumnezeu i-o dă, pentru că aceasta este partea lui.

19 Fiecare om de asemenea căruia Dumnezeu i-a dat bogăţii şi avere şi i-a dat putere să mănânce din ele şi să îşi ia partea lui şi să se bucure în munca lui; acesta este darul lui Dumnezeu.

20 Pentru că el nu îşi va aminti mult zilele vieţii sale, pentru că Dumnezeu îi răspunde în bucuria inimii sale.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12