11 Înţelepciunea este bună cu o moştenire şi prin aceasta este folos pentru cei ce văd soarele.
12 Pentru că înţelepciunea este o apărare şi banii sunt o apărare, dar măreţia cunoaşterii este că înţelepciunea dă viaţă celor ce o au.
13 Ia în considerare lucrarea lui Dumnezeu, pentru că cine poate face drept ceea ce el a făcut strâmb?
14 Bucură-te în ziua prosperităţii, dar ia seama în ziua restriștii; Dumnezeu de asemenea le-a pus față în față, cu intenţia ca omul să nu găsească nimic după el.
15 Toate lucrurile le-am văzut în zilele deşertăciunii mele; este un om drept care piere în dreptatea lui şi este un om stricat care îşi prelungeşte viaţa în stricăciunea sa.
16 Nu fi drept peste măsură, nici nu te face peste măsură de înţelept; de ce să te nimiceşti pe tine însuţi?
17 Nu fi peste măsură de stricat, nici nu fi prost, de ce să mori înaintea timpului tău?