2 Moise, servitorul meu, a murit; de aceea ridică-te acum şi treci Iordanul acesta, tu şi tot acest popor, până în ţara pe care le-o dau copiilor lui Israel.
3 Orice loc, pe care îl va călca talpa piciorului vostru, vi l-am dat; aşa cum i-am spus lui Moise.
4 De la pustie şi Libanul acesta până la râul cel mare, râul Eufrat, tot pământul hitiţilor şi până la marea cea mare spre apusul soarelui, va fi ţinutul vostru.
5 Niciun om nu va fi în stare să stea în picioare înaintea ta toate zilele vieţii tale; precum am fost cu Moise, astfel voi fi cu tine; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
6 Fii tare şi curajos; fiindcă acestui popor tu îi vei împărţi ca moştenire ţara, pe care am jurat-o părinţilor lor că le-o voi da.
7 Numai fii tare şi foarte curajos, ca să iei seama să faci conform cu toată legea pe care ţi-a poruncit-o servitorul meu, Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge.
8 Această carte a legii să nu se depărteze de gura ta, ci cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să iei seama să faci conform cu tot ce este scris în ea; fiindcă atunci vei face calea ta prosperă şi atunci vei avea mult succes.