1 Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Nu te teme, nici nu te descuraja; ia cu tine tot poporul de război şi ridică-te şi urcă-te la Ai; vezi, am dat în mâna ta pe împăratul din Ai şi pe poporul său şi cetatea sa şi ţara sa;
2 Şi vei face cetăţii Ai şi împăratului său aşa cum ai făcut Ierihonului şi împăratului său; numai prada ei şi vitele ei să le luaţi ca pradă pentru voi; pune o pândă împotriva cetăţii, în spatele ei.
3 Atunci Iosua s-a ridicat împreună cu tot poporul de război, ca să se urce la Ai; şi Iosua a ales treizeci de mii de bărbaţi puternici de valoare şi i-a trimis noaptea.
4 Şi le-a poruncit, spunând: Iată, voi veţi pândi împotriva cetăţii, în spatele cetăţii; nu vă depărtaţi prea mult de cetate şi fiţi gata toţi.
5 Şi eu şi tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate; şi se va întâmpla, când vor ieşi împotriva noastră, ca la început, vom fugi dinaintea lor,
6 (Fiindcă ei vor ieşi după noi) până îi vom atrage de la cetate; fiindcă vor spune: Ei fug dinaintea noastră, ca la început. De aceea vom fugi dinaintea lor.
7 Atunci vă veţi ridica de la pândă şi veţi lua cetatea, fiindcă Domnul Dumnezeul vostru o va da în mâna voastră.
8 Şi va fi, după ce veţi lua cetatea, că o veţi arde cu foc; să faceţi după porunca Domnului. Vedeţi, v-am poruncit.
9 Şi Iosua i-a trimis; şi ei s-au dus să stea la pândă şi s-au aşezat între Betel şi Ai, la vest de Ai; dar Iosua a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului.
10 Şi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a numărat poporul şi s-a urcat, el şi bătrânii lui Israel, înaintea poporului, spre Ai.
11 Şi tot poporul de război care era cu el s-a urcat şi s-a apropiat şi au venit înaintea cetăţii şi au aşezat tabăra la nord de Ai; şi valea era între ei şi Ai.
12 Şi a luat cam cinci mii de oameni şi i-a pus la pândă între Betel şi Ai, în partea de vest a cetăţii.
13 Şi după ce au aşezat poporul, toată oştirea care era la nord de cetate şi pe cei care pândeau în partea de vest a cetăţii, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii.
14 Şi s-a întâmplat, când a văzut împăratul cetăţii Ai acest lucru, că oamenii din Ai s-au grăbit şi s-au sculat devreme; şi bărbaţii cetăţii au ieşit împotriva lui Israel la luptă, împăratul şi tot poporul său, la un timp rânduit, înaintea câmpiei; dar el nu ştia că erau în spatele cetăţii cei ce stăteau la pândă împotriva lui.
15 Şi Iosua şi tot Israelul s-au prefăcut că sunt bătuţi înaintea lor şi au fugit pe calea pustiului.
16 Şi tot poporul care era în Ai a fost chemat să îi urmărească; şi au urmărit pe Iosua şi au fost atraşi departe de cetate.
17 Şi nu a rămas niciun om în Ai sau în Betel care să nu fi ieşit după Israel; şi au lăsat cetatea deschisă şi au urmărit pe Israel.
18 Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Întinde suliţa care este în mâna ta spre Ai; fiindcă o voi da în mâna ta. Şi Iosua a întins spre cetate suliţa care era în mâna lui.
19 Şi cei care stăteau la pândă s-au ridicat repede din locul lor şi îndată ce şi-a întins el mâna au alergat şi au intrat în cetate şi au luat-o şi s-au grăbit şi au pus foc cetăţii.
20 Şi când bărbaţii din Ai s-au întors şi au văzut, iată, fumul cetăţii se urca până la cer, şi nu au avut putere să fugă pe o cale sau pe alta; şi poporul care fugea spre pustiu s-a întors asupra urmăritorilor.
21 Şi când Iosua şi tot Israelul au văzut că aceia de la pândă au luat cetatea şi că fumul cetăţii se urca, s-au întors şi au ucis pe oamenii din Ai.
22 Şi ceilalţi au ieşit din cetate împotriva lor, astfel că ei erau în mijlocul lui Israel, unii dincoace şi alţii dincolo; şi i-au bătut până nu au lăsat pe niciunul să rămână sau să scape.
23 Şi au prins viu pe împăratul din Ai şi l-au adus la Iosua.
24 Şi s-a întâmplat, după ce a terminat Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în câmp, în pustiu unde i-au urmărit şi după ce toţi au căzut prin ascuţişul sabiei până au fost nimiciţi, că toţi israeliţii s-au întors la Ai şi l-au lovit cu ascuţişul sabiei.
25 Şi aşa a fost, că toţi cei ce au căzut în acea zi, deopotrivă bărbaţi şi femei, au fost douăsprezece mii, toţi oamenii din Ai.
26 Şi Iosua nu şi-a tras înapoi mâna pe care o întinse cu suliţa, până când a nimicit în întregime pe toţi locuitorii din Ai.
27 Israel a luat ca pradă pentru el numai vitele şi prada cetăţii, conform cuvântului Domnului, pe care îl poruncise lui Iosua.
28 Şi Iosua a ars cetatea Ai şi a făcut-o pentru totdeauna un morman, o dărâmătură până în această zi.
29 Şi a spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai, până la apusul soarelui; şi la apusul soarelui, Iosua a poruncit să fie coborât trupul lui mort de pe lemn şi să fie aruncat la intrarea porţii cetăţii şi deasupra lui să fie ridicată o grămadă mare de pietre, care este până în această zi.
30 Atunci Iosua a zidit un altar Domnului Dumnezeul lui Israel pe muntele Ebal,
31 După cum poruncise Moise, servitorul Domnului, copiilor lui Israel, aşa cum este scris în cartea legii lui Moise: un altar de pietre întregi, asupra cărora nimeni nu ridicase fierul; şi au adus deasupra lui ofrande arse Domnului şi au sacrificat ofrande de pace.
32 Şi a scris acolo, pe pietre, o copie a legii lui Moise, pe care el o scrisese în prezenţa copiilor lui Israel.
33 Şi tot Israelul şi bătrânii săi şi ofiţerii şi judecătorii săi au stat de o parte şi de alta a chivotului, înaintea preoţilor, leviţilor, care purtau chivotul legământului Domnului, atât străinul cât şi cel care s-a născut între ei; jumătate din ei în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, aşa cum mai înainte poruncise Moise, servitorul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel.
34 Şi, după aceea, a citit toate cuvintele legii, binecuvântările şi blestemele, conform cu toate cele scrise în cartea legii.
35 Nu a fost un cuvânt din tot ce poruncise Moise, pe care să nu îl fi citit Iosua înaintea întregii adunări a lui Israel şi a femeilor şi a copilaşilor şi a străinilor care umblau în mijlocul lor.