1 Şi aceştia sunt împăraţii din ţară pe care i-au bătut copiii lui Israel şi a căror ţară au luat-o în stăpânire dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnonului până la muntele Hermon şi toată câmpia spre est:
2 Pe Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia în Hesbon şi domnea de la Aroer, care este pe malul râului Arnon şi de la mijlocul râului şi peste jumătate din Galaad, până la râul Iaboc, care este graniţa copiilor lui Amon;
3 Şi de la câmpie până la Marea Chineret, spre est şi până la marea câmpiei, adică Marea Sărată, spre est, pe drumul spre Bet-Ieşimot şi de la sud, sub poalele lui Asdod-Pisga;
4 Şi ţinutul lui Og, împăratul Basanului, din rămăşiţa uriaşilor, care locuia la Aştarot şi la Edrei,
5 Şi domnea în muntele Hermon şi în Salca şi peste tot Basanul, până la graniţa gheşuriţilor şi a maacatiţilor şi peste jumătate din Galaad, graniţa lui Sihon, împăratul Hesbonului.
6 Pe aceştia i-a bătut Moise, servitorul Domnului şi copiii lui Israel; şi Moise, servitorul Domnului, a dat-o în stăpânire rubeniţilor, gadiţilor şi la jumătate din tribul lui Manase.
7 Şi aceştia sunt împăraţii din ţară pe care i-au bătut Iosua şi copiii lui Israel dincoace de Iordan, spre vest, de la Baal-Gad în valea Libanului până la muntele Halac, care se înalţă spre Seir, pe care Iosua a dat-o în stăpânire triburilor lui Israel, după împărţirile lor;
8 În munţi şi în văi şi în câmpii şi în ţinutul izvoarelor şi în pustiu şi la sud: pe hetiţi, pe amoriţi şi pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi:
9 Împăratul Ierihonului, unul; împăratul cetăţii Ai, care este lângă Betel, unul;
10 Împăratul Ierusalimului, unul; împăratul Hebronului, unul;
11 Împăratul Iarmutului, unul; împăratul Lachisului, unul;
12 Împăratul Eglonului, unul; împăratul Ghezerului, unul;
13 Împăratul Debirului, unul; împăratul Ghederului, unul;
14 Împăratul Hormei, unul; împăratul Aradului, unul;
15 Împăratul Libnei, unul; împăratul Adulamului, unul;
16 Împăratul Machedei, unul; împăratul Betelului, unul;
17 Împăratul Tapuahului, unul; împăratul Heferului, unul;
18 Împăratul Afecului, unul; împăratul Laşaronului, unul;
19 Împăratul Madonului, unul; împăratul Haţorului, unul;
20 Împăratul Şimron-Meronului, unul; împăratul Acşafului, unul;
21 Împăratul Taanacului, unul; împăratul Meghidoului, unul;
22 Împăratul Chedeşului, unul; împăratul Iocneamului, în Carmel, unul;
23 Împăratul Dorului, în ţinutul lui Dor, unul; împăratul naţiunilor din Ghilgal, unul;
24 Împăratul Tirţei, unul. Toţi împăraţii erau treizeci şi unu.