Iosua 11 RFB13

1 Şi s-a întâmplat, când a auzit Iabin, împăratul Haţorului, că a trimis la Ioba, împăratul Madonului, şi la împăratul Şimronului şi la împăratul Acşafului,

2 Şi la împăraţii care erau în partea de nord a munţilor şi în câmpiile din sudul Chineretului şi în văi şi graniţele lui Dor în partea de vest,

3 La canaaniţi din est şi din vest şi la amoriţi şi la hetiţi şi la fereziţi şi la iebusiţi în munţi şi la heviţi sub poalele Hermonului, în ţara Miţpa.

4 Şi au ieşit, ei şi toate oştirile lor cu ei, popor mult, mulţime ca nisipul care este pe ţărmul mării şi cai şi care foarte multe.

5 Şi când toţi aceşti împăraţi s-au întâlnit, au venit şi au aşezat tabăra împreună lângă apele Merom, ca să se lupte împotriva lui Israel.

6 Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Nu te teme de ei, fiindcă mâine, pe timpul acesta, îi voi da pe toţi, ucişi, înaintea lui Israel; să tai tendoanele picioarelor cailor lor şi să arzi în foc carele lor.

7 Astfel Iosua şi tot poporul de război împreună cu el a venit dintr-o dată asupra lor, lângă apele Merom şi au căzut asupra lor.

8 Şi Domnul i-a dat în mâna lui Israel care i-a bătut şi i-a urmărit până la Sidonul cel mare şi până la Misrefot-Maim şi până la Valea Miţpa, spre est, şi i-a bătut până nu au lăsat să le rămână niciunul.

9 Şi Iosua le-a făcut cum i-a cerut Domnul; a tăiat tendoanele picioarelor cailor lor şi a ars în foc carele lor.

10 Şi în timpul acela Iosua s-a întors şi a luat Haţorul şi a lovit cu sabia pe împăratul lui, fiindcă Haţorul, mai înainte, era capitala tuturor acestor împărăţii.

11 Şi au lovit cu ascuţişul sabiei toate sufletele care erau în el, nimicindu-le în întregime; nu a rămas niciunul să sufle; şi a ars cu foc Haţorul.

12 Şi toate cetăţile acestor împăraţi şi pe toţi împăraţii lor, Iosua i-a luat şi i-a lovit cu ascuţişul sabiei, nimicindu-i în întregime, aşa cum poruncise Moise, servitorul Domnului.

13 Dar Israel nu a ars niciuna dintre cetăţile care stăteau liniştite în tăria lor, afară numai de Haţor, pe care Iosua a ars-o.

14 Şi copiii lui Israel au luat pentru ei toată prada acestor cetăţi şi vitele; dar au lovit cu ascuţişul sabiei pe fiecare om, până i-au nimicit; nu au lăsat niciunul să sufle.

15 Aşa cum poruncise Domnul servitorului său Moise, tot aşa a poruncit Moise lui Iosua; şi astfel a făcut Iosua; nu a lăsat nimic nefăcut din tot ce îi poruncise Domnul lui Moise.

16 Astfel Iosua a luat toată ţara aceea, dealurile şi toată partea de sud şi toată ţara Gosenului şi valea şi câmpia şi muntele lui Israel şi valea aceluia,

17 De la muntele Halac, care se înalţă spre Seir, până la Baal-Gad, în valea Libanului, sub poala muntelui Hermon; şi a luat pe toţi împăraţii lor şi i-a bătut şi i-a ucis.

18 Iosua a făcut mult timp război cu toţi aceşti împăraţi.

19 Nu a fost cetate care să fi făcut pace cu copiii lui Israel, în afară de heviţii care locuiau în Gabaon; pe toate celelalte le-au luat prin război.

20 Fiindcă era de la Domnul să îşi împietrească inimile, ca să iasă împotriva lui Israel la război, ca el să îi nimicească în întregime şi să nu li se arate nicio îndurare, ci să îi nimicească, după cum îi poruncise Domnul lui Moise.

21 Şi în timpul acela Iosua a venit şi a stârpit pe anachimii din toţi munţii, din Hebron, din Debir, din Anab şi din toţi munţii lui Iuda şi din toţi munţii lui Israel; Iosua i-a nimicit în întregime cu cetăţile lor.

22 Nu a rămas niciunul dintre anachimi în ţara copiilor lui Israel; au rămas numai în Gaza, la Gat şi la Asdod.

23 Şi Iosua a luat toată ţara, conform cu toate câte îi spusese Domnul lui Moise; şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, după împărţirile lor pe triburi. Şi ţara s-a odihnit de război.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24