1 Şi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă; şi au plecat din Sitim şi au venit la Iordan, el şi toţi copiii lui Israel şi au găzduit acolo înainte de a trece.
2 Şi s-a întâmplat, după trei zile, că ofiţerii au trecut prin oştire,
3 Şi au poruncit poporului, spunând: Când vedeţi chivotul legământului Domnului Dumnezeul vostru şi pe preoţii leviţi purtându-l, atunci să plecaţi din locul vostru şi să mergeţi după el,
4 Totuşi să fie o depărtare între voi şi el, cam de două mii de coţi după măsură; să nu vă apropiaţi de el, ca să cunoaşteţi calea pe care trebuie să mergeţi, pentru că nu aţi mai trecut pe această cale până acum.
5 Şi Iosua a spus poporului: Sfinţiţi-vă, fiindcă mâine Domnul va face minuni printre voi.
6 Şi Iosua le-a vorbit preoţilor, spunând: Ridicaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului. Şi au ridicat chivotul legământului şi au mers înaintea poporului.
7 Şi Domnul i-a spus lui Iosua: Astăzi voi începe să te înalţ în văzul întregului Israel, ca să ştie că, precum am fost cu Moise, tot astfel voi fi cu tine.
8 Şi să porunceşti preoţilor care poartă chivotul legământului, spunând: Când veţi ajunge la marginea apei Iordanului, să staţi nemişcaţi în Iordan.
9 Şi Iosua a spus copiilor lui Israel: Apropiaţi-vă şi auziţi cuvintele Domnului Dumnezeul vostru.
10 Şi Iosua a spus: Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este printre voi şi că va alunga negreşit dinaintea voastră pe canaaniţi şi pe hitiţi şi pe hiviţi şi pe fereziţi şi pe periziţi şi pe ghirgasiţi şi pe amoriţi şi pe iebusiţi.
11 Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan.
12 De aceea acum, luaţi-vă doisprezece bărbaţi din triburile lui Israel, un bărbat din fiecare trib.
13 Şi se va întâmpla, imediat ce tălpile picioarelor preoţilor care poartă chivotul Domnului, Domnul întregului pământ, se vor odihni în apele Iordanului, că apele Iordanului se vor despărţi de apele care coboară de sus şi vor sta grămadă.
14 Şi s-a întâmplat, când poporul a plecat din corturile sale, ca să treacă Iordanul şi preoţii au purtat chivotul legământului înaintea poporului;
15 Şi în timp ce aceia care au purtat chivotul au ajuns la Iordan şi picioarele preoţilor care au purtat chivotul s-au muiat în marginea apei (fiindcă Iordanul se revarsă peste toate malurile sale în toate zilele recoltei),
16 Că apele care veneau de sus au stat şi s-au ridicat într-o grămadă foarte departe de cetatea Adam, care este lângă Ţaretan; şi cele care coborau spre marea câmpiei, chiar marea sărată, s-au oprit şi s-au despărţit; şi poporul a trecut în dreptul Ierihonului.
17 Şi preoţii care au purtat chivotul legământului Domnului au stat ferm pe loc uscat în mijlocul Iordanului şi toţi israeliţii au trecut pe uscat, până când toţi oamenii au terminat de trecut Iordanul.