27 Şi în vale, Bet-Haram şi Bet-Nimra şi Sucot şi Ţafon, rămăşiţa împărăţiei lui Sihon, împăratul Hesbonului, Iordanul şi malul lui până la capătul mării Chinereta, dincolo de Iordan, spre est.
28 Aceasta este moştenirea copiilor lui Gad, după familiile lor, cetăţile şi satele lor.
29 Şi Moise a dat o moştenire jumătăţii tribului lui Manase; şi aceasta era moştenirea jumătăţii tribului copiilor lui Manase, după familiile lor,
30 Ţinutul lor a fost de la Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate satele lui Iair, care sunt în Basan, şaizeci de cetăţi.
31 Şi jumătate din Galaad şi Aştarot şi Edrei, cetăţile împărăţiei lui Og în Basan, aparţineau copiilor lui Machir, fiul lui Manase, ale jumătăţii copiilor lui Machir, după familiile lor.
32 Acestea sunt cele pe care le-a împărţit Moise ca moştenire în câmpiile Moabului, dincolo de Iordan lângă Ierihon, spre est.
33 Dar Moise nu a dat moştenire tribului lui Levi; Domnul Dumnezeul lui Israel, El este moştenirea lor, aşa cum le spusese El.