1 Şi acestea sunt ţările pe care le-au moştenit copiii lui Israel în ţara Canaanului, pe care le-au împărţit lor, ca moştenire, preotul Eleazar şi Iosua, fiul lui Nun, şi capii părinţilor triburilor copiilor lui Israel.
2 Moştenirea lor a fost prin sorţ, aşa cum poruncise Domnul prin mâna lui Moise, la nouă triburi şi la o jumătate de trib.
3 Fiindcă Moise dăduse moştenirea celor două triburi şi jumătăţii de trib dincolo de Iordan, dar leviţilor nu le dăduse moştenire între ei.
4 Căci copiii lui Iosif erau două triburi: Manase şi Efraim; de aceea nu au dat parte leviţilor în ţară, în afară de cetăţi de locuit şi împrejurimile lor pentru turmele lor şi pentru averile lor.
5 Aşa cum poruncise Domnul lui Moise, aşa au făcut copiii lui Israel şi au împărţit ţara.
6 Atunci copiii lui Iuda au venit la Iosua în Ghilgal; şi Caleb, fiul lui Iefune chenezitul, i-a spus: Tu ştii lucrul pe care l-a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine şi despre tine, în Cades-Barnea.
7 Eu eram de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, servitorul Domnului, din Cades-Barnea să spionez ţara; şi i-am adus ştire aşa cum era în inima mea.