6 Şi graniţa urca spre Bet-Hogla şi trecea spre nord de Bet-Araba; şi graniţa se urca până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;
7 Şi graniţa urca spre Debir, de la valea lui Acor, şi se întorcea spre nord spre Ghilgal, care este în dreptul urcării Adumim, care este la sud de râu; şi graniţa trecea spre apele din En-Şemeş şi ieşirile erau la En-Roguel;
8 Şi graniţa urca pe valea fiului lui Hinom către latura de sud a Iebusului, care este Ierusalimul; şi graniţa se urca până la vârful muntelui care este în faţa văii lui Hinom spre vest, care este la capătul văii uriaşilor, spre nord.
9 Şi graniţa a fost trasă de la vârful muntelui până la fântâna Neftoah şi ieşea spre cetăţile muntelui Efron; şi graniţa a fost trasă prin Baala, care este Chiriat-Iearim;
10 Şi graniţa înconjura de la Baala spre vest până la muntele Seir şi trecea spre latura muntelui Iearim, care este Chesalon, spre partea de nord şi cobora la Bet-Şemeş şi trecea pe la Timna.
11 Şi graniţa ieşea la latura Ecronului spre nord; şi graniţa a fost trasă spre Şicron şi trecea de muntele Baala şi ieşea spre Iabneel; şi ieşirile ţinutului erau la mare.
12 Şi graniţa de vest era Marea cea Mare şi ţărmul ei. Acesta este ţinutul copiilor lui Iuda, de jur-împrejur după familiile lor.