6 Pentru că fiicele lui Manase au avut o moştenire între copiii lui; şi ceilalţi fii ai lui Manase au avut ţara Galaadului.
7 Şi ţinutul lui Manase era de la Aşer până la Micmetat, care este înaintea Sihemului; şi graniţa mergea spre dreapta până la locuitorii din En-Tapuah.
8 Iar Manase a avut ţara Tapuahului, iar Tapuah, pe graniţa lui Manase, era al copiilor lui Efraim.
9 Şi ţinutul cobora până la râul Cana, spre partea de sud a râului; aceste cetăţi erau ale lui Efraim, între cetăţile lui Manase; de asemenea ţinutul lui Manase era spre partea de nord a râului şi ieşirile lui erau la mare.
10 Spre sud era al lui Efraim şi spre nord, al lui Manase; şi marea este marginea lui; şi se întâlnea la Aşer spre nord şi la Isahar spre est.
11 Şi Manase avea în Isahar şi în Aşer, Bet-Şeanul cu oraşele lui şi Ibleamul cu oraşele lui şi pe locuitorii din Dor cu oraşele lui şi pe locuitorii din En-Dor cu satele lui şi pe locuitorii din Taanac cu satele lui şi pe locuitorii din Meghido cu satele lui, adică trei ţări.
12 Totuşi copiii lui Manase nu au putut alunga locuitorii cetăţilor acestora; iar canaaniţii au dorit să rămână în ţara aceea.