4 Şi femeia a luat pe cei doi bărbaţi şi i-a ascuns şi a spus astfel: Au venit nişte bărbaţi la mine, dar nu ştiam de unde erau.
5 Şi s-a întâmplat, pe când se închidea poarta, când era întuneric, că bărbaţii au ieşit; încotro au luat-o nu ştiu. Urmăriţi-i repede, fiindcă îi veţi ajunge.
6 Dar ea îi dusese sus pe acoperişul casei şi îi ascunsese cu mănunchiurile de in, pe care le aşezase în rânduială pe acoperiş.
7 Şi bărbaţii i-au urmărit pe calea Iordanului până la vaduri; şi imediat ce au ieşit urmăritorii, au închis poarta.
8 Şi, înainte ca ei să se fi culcat, ea s-a urcat la ei pe acoperiş;
9 Şi le-a spus bărbaţilor: Ştiu că Domnul v-a dat ţara şi că spaima de voi a căzut peste noi şi că toţi locuitorii ţării se topesc din cauza voastră.
10 Căci noi am auzit cum Domnul a secat apa Mării Roşii pentru voi, când aţi ieşit din Egipt şi ce aţi făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon şi lui Og, pe care i-aţi nimicit de tot.