4 Şi când cel care fuge la una din cetăţile acestea va sta la intrarea porţii cetăţii şi va spune cauza lui în auzul bătrânilor acelei cetăţi, să-l primească la ei în cetate şi să îi dea un loc ca să locuiască între ei.
5 Şi dacă răzbunătorul sângelui îl urmăreşte, ei să nu-l dea pe ucigaş în mâna lui, pentru că el l-a ucis pe aproapele său fără premeditare şi nu l-a urât mai înainte.
6 Şi să locuiască în cetatea aceasta până va sta înaintea adunării pentru judecată, până la moartea marelui preot care va fi în zilele acelea; atunci ucigaşul să se întoarcă şi să vină în cetatea sa şi în casa sa, în cetatea de unde a fugit.
7 Şi au rânduit Chedeşul, în Galileea, în muntele lui Neftali, şi Sihemul, în muntele lui Efraim, şi Chiriat-Arba, adică Hebronul, în muntele lui Iuda.
8 Şi dincolo de Iordan, lângă Ierihon, spre est, au rânduit Beţerul, în pustiu, în câmpie, din tribul lui Ruben; şi Ramot, în Galaad, din tribul lui Gad; şi Golan, în Basan, din tribul lui Manase.
9 Acestea au fost cetăţile rânduite pentru toţi copiii lui Israel şi pentru străinul care locuieşte temporar printre ei, ca oricine ucide fără intenţie pe un om să fugă acolo şi să nu moară de mâna răzbunătorului sângelui, până va sta înaintea adunării.