2 Şi le-a spus: Voi aţi ţinut la tot ce v-a poruncit Moise, servitorul Domnului, şi aţi ascultat de vocea mea în tot ce v-am poruncit.
3 Nu aţi părăsit pe fraţii voştri în aceste multe zile, până în această zi; şi aţi ţinut sarcina poruncii Domnului Dumnezeul vostru.
4 Şi acum, Domnul Dumnezeul vostru a dat odihnă fraţilor voştri, aşa cum le-a promis; de aceea acum, întoarceţi-vă şi duceţi-vă la corturile voastre, în ţara pe care o aveţi în stăpânire, pe care v-a dat-o Moise, servitorul Domnului, dincolo de Iordan.
5 Numai luaţi bine aminte să împliniţi porunca şi legea pe care vi le-a poruncit Moise, servitorul Domnului, ca să iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru şi să umblaţi în toate căile lui şi să ţineţi poruncile lui şi să vă alipiţi de el şi să îi serviţi cu toată inima voastră şi cu tot sufletul vostru.
6 Şi Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul; şi ei au plecat la corturile lor.
7 Şi jumătăţii din tribul lui Manase, Moise îi dăduse moştenire în Basan; dar celeilalte jumătăţi, Iosua îi dăduse moştenire între fraţii lor, dincoace de Iordan, spre vest. Şi Iosua, când le-a dat drumul la corturile lor, i-a şi binecuvântat,
8 Şi le-a vorbit, spunând: Întoarceţi-vă la corturile voastre cu multe averi şi cu turme foarte multe şi cu argint şi cu aur şi cu aramă şi cu fier şi cu haine foarte multe; împărţiţi cu fraţii voştri prada duşmanilor voştri.