Iosua 4:3-9 RFB13

3 Şi porunciţi-le, spunând: Să luaţi de aici, din mijlocul Iordanului, din locul unde picioarele preoţilor au stat neclintite, douăsprezece pietre şi să le purtaţi cu voi şi să le puneţi în locul de găzduire, unde veţi găzdui în noaptea aceasta.

4 Atunci Iosua a chemat pe cei doisprezece bărbaţi, pe care îi pregătise dintre copiii lui Israel, un bărbat din fiecare trib.

5 Şi Iosua le-a spus: Treceţi înaintea chivotului Domnului Dumnezeul vostru, în mijlocul Iordanului, şi ridicaţi fiecare dintre voi câte o piatră pe umăr, conform numărului triburilor copiilor lui Israel,

6 Ca aceasta să fie un semn între voi, când va veni timpul şi copiii voştri vor întreba pe părinţii lor, spunând: Ce înseamnă aceste pietre pentru voi?

7 Atunci să le răspundeţi: Apele Iordanului au fost despărţite înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut peste Iordan, apele Iordanului au fost despărţite şi pietrele acestea vor fi ca amintire copiilor lui Israel, pentru totdeauna.

8 Şi copiii lui Israel au făcut astfel precum le-a poruncit Iosua şi au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, precum i-a vorbit Domnul lui Iosua, conform numărului triburilor copiilor lui Israel; şi le-au purtat cu ei la locul unde au găzduit şi le-au aşezat acolo.

9 Şi Iosua a ridicat douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde stăteau picioarele preoţilor care au purtat chivotul legământului; şi sunt acolo până în această zi.