5 Şi Iosua le-a spus: Treceţi înaintea chivotului Domnului Dumnezeul vostru, în mijlocul Iordanului, şi ridicaţi fiecare dintre voi câte o piatră pe umăr, conform numărului triburilor copiilor lui Israel,
6 Ca aceasta să fie un semn între voi, când va veni timpul şi copiii voştri vor întreba pe părinţii lor, spunând: Ce înseamnă aceste pietre pentru voi?
7 Atunci să le răspundeţi: Apele Iordanului au fost despărţite înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut peste Iordan, apele Iordanului au fost despărţite şi pietrele acestea vor fi ca amintire copiilor lui Israel, pentru totdeauna.
8 Şi copiii lui Israel au făcut astfel precum le-a poruncit Iosua şi au luat douăsprezece pietre din mijlocul Iordanului, precum i-a vorbit Domnul lui Iosua, conform numărului triburilor copiilor lui Israel; şi le-au purtat cu ei la locul unde au găzduit şi le-au aşezat acolo.
9 Şi Iosua a ridicat douăsprezece pietre în mijlocul Iordanului, în locul unde stăteau picioarele preoţilor care au purtat chivotul legământului; şi sunt acolo până în această zi.
10 Fiindcă preoţii care au purtat chivotul au stat în mijlocul Iordanului până s-a terminat tot ce i-a poruncit Domnul lui Iosua să spună poporului, conform cu tot ce i-a poruncit Moise lui Iosua; şi poporul s-a grăbit şi a trecut.
11 Şi s-a întâmplat că, după ce tot poporul a terminat de trecut, chivotul Domnului şi preoţii au trecut în prezenţa poporului.