24 Şi au ars cetatea cu foc şi tot ce era în ea; doar argintul, aurul şi vasele de aramă şi de fier, le-au pus în trezoreria casei Domnului.
25 Şi Iosua a lăsat în viaţă pe curva Rahab şi casa tatălui ei şi tot ce avea; şi ea a locuit în Israel până în această zi, deoarece a ascuns pe mesagerii pe care Iosua i-a trimis să spioneze Ierihonul.
26 Şi Iosua i-a conjurat în acel timp, spunând: Blestemat fie înaintea Domnului, omul care se ridică şi construieşte această cetate Ierihon; el va pune temelia acesteia pe întâiul lui născut şi pe cel mai tânăr fiu al său va ridica porţile ei.
27 Astfel Domnul a fost cu Iosua; şi faima lui s-a răspândit în toată ţara.