7 Atunci vă veţi ridica de la pândă şi veţi lua cetatea, fiindcă Domnul Dumnezeul vostru o va da în mâna voastră.
8 Şi va fi, după ce veţi lua cetatea, că o veţi arde cu foc; să faceţi după porunca Domnului. Vedeţi, v-am poruncit.
9 Şi Iosua i-a trimis; şi ei s-au dus să stea la pândă şi s-au aşezat între Betel şi Ai, la vest de Ai; dar Iosua a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului.
10 Şi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a numărat poporul şi s-a urcat, el şi bătrânii lui Israel, înaintea poporului, spre Ai.
11 Şi tot poporul de război care era cu el s-a urcat şi s-a apropiat şi au venit înaintea cetăţii şi au aşezat tabăra la nord de Ai; şi valea era între ei şi Ai.
12 Şi a luat cam cinci mii de oameni şi i-a pus la pândă între Betel şi Ai, în partea de vest a cetăţii.
13 Şi după ce au aşezat poporul, toată oştirea care era la nord de cetate şi pe cei care pândeau în partea de vest a cetăţii, Iosua a înaintat în noaptea aceea în mijlocul văii.