22 Şi Iosua i-a chemat şi le-a vorbit, spunând: Pentru ce ne-aţi înşelat, zicând: Suntem foarte departe de voi, când de fapt locuiţi în mijlocul nostru?
23 De aceea acum, sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi robi şi tăietori de lemne şi cărători de apă pentru casa Dumnezeului meu.
24 Şi ei au răspuns lui Iosua şi au zis: Pentru că s-a spus negreşit servitorilor tăi cum Domnul Dumnezeul tău a poruncit lui Moise, servitorul său, să vă dea toată ţara şi să nimicească pe toţi locuitorii ţării dinaintea voastră; de aceea ne-am temut foarte mult pentru vieţile noastre, din cauza voastră, şi am făcut acest lucru.
25 Şi acum, iată, suntem în mâna ta; fă cum este bine şi drept în ochii tăi să ne faci.
26 Şi astfel le-a făcut şi i-a eliberat din mâna copiilor lui Israel încât nu i-au ucis.
27 Şi în acea zi Iosua i-a făcut tăietori de lemne şi cărători de apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului, până în această zi, în locul pe care l-ar alege el.