13 lui Zerub-Babel i s-a născut Abiud, lui Abiud i s-a născut Eliachim, lui Eliachim i s-a născut Azor,
14 lui Azor i s-a născut Țadok, lui Țadok i s-a născut Achim, lui Achim i s-a născut Eliud,
15 lui Eliud i s-a născut Elazar, lui Elazar i s-a născut Mattan, lui Mattan i s-a născut Iacov,
16 iar lui Iacov i s-a născut Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus, Cel Care este numit Cristos.
17 Așadar, de la Avraam până la David sunt în total paisprezece generații, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generații, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generații.
18 Iată însă cum a avut loc nașterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt.
19 Iosif însă, soțul ei, era un om drept și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii. De aceea el și-a propus s-o părăsească pe ascuns.