Matei 21 NTR

Intrarea triumfală în Ierusalim

1 Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, lângă Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici,

2 spunându-le: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră și imediat ce intrați în el veți găsi o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea. Dezlegați-i și aduceți-i la Mine!

3 Dacă vă va zice cineva ceva, să-i spuneți că Domnul are nevoie de ei. Și imediat îi va trimite“.

4 Acest lucru s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul care zice:

5 „Spuneți-i fiicei Sionului: «Iată că Împăratul tău vine la tine, smerit și călare pe un măgar, pe un măgăruș, pe mânzul unei măgărițe!»“

6 Ucenicii s-au dus și au făcut așa cum le poruncise Isus.

7 Au adus măgărița și măgărușul, și-au pus hainele peste ei, iar Isus S-a așezat deasupra lor.

8 O mare mulțime deoameni își așterneau hainele pe drum, iar alții tăiau ramuri din copaci și le presărau pe drum.

9 Mulțimile care mergeau înaintea lui Isus și cele care-L urmau strigau: „ Osana , Fiul lui David! Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!Osana în locurile preaînalte!“

10 Când a intrat în Ierusalim, toți cei din cetate au început să se agite și să întrebe: – Cine este Acesta?

11 Mulțimile răspundeau: – Acesta este Profetul Isus din Nazaretul Galileii!

Isus alungă negustorii din Templu

12 Isus a intrat în Templu și i-a scos afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu. A răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei

13 și le-a zis: „Este scris: «Casa Mea va fi numită o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!“

14 Au venit la El în Templu niște orbi și șchiopi, iar El i-a vindecat.

15 Dar conducătorii preoților și cărturarii, când au văzut lucrurile minunate, pe care le făcea, și pe copiii care strigau în Templu: „ Osana , Fiul lui David!“, au fost indignați

16 și I-au zis: – Auzi ce spun aceștia? Isus le-a răspuns: – Da! N-ați citit niciodată acolo unde scrie că: „Din gura copiilor și a celor ce sunt alăptați Ți-ai scos laudă!“?

17 Și, lăsându-i, a ieșit din cetate, S-a îndreptat spre Betania și a înnoptat acolo.

Blestemarea smochinului neroditor. Puterea rugăciunii.

18 Dimineața, în timp ce se întorcea în cetate, lui Isus I s-a făcut foame.

19 A văzut un smochin lângă drum și S-a dus spre el, dar n-a găsit în el decât frunze. Atunci i-a zis: „În veac să nu mai iasă rod din tine!“ Și deodată smochinul s-a uscat.

20 Ucenicii s-au mirat când au văzut acest lucru și L-au întrebat: – Cum de s-a uscat smochinul așa deodată?

21 Isus le-a răspuns: – Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință și nu v-ați îndoi, ați face nu numai ceea ce am făcut Eu smochinului, ci, chiar dacă ați zice acestui munte: „Ridică-te și aruncă-te în mare!“, s-ar întâmpla întocmai!

22 Toate lucrurile pe care le cereți cu credință în rugăciune, le veți primi.

Autoritatea lui Isus

23 A intrat apoi în Templu. În timp ce dădea învățătură, au venit la El conducătorii preoților și bătrânii poporului și L-au întrebat: – Cu ce autoritate faci aceste lucruri? Și cine Ți-a dat această autoritate?

24 Isus le-a răspuns: – Vă voi pune și Eu o întrebare, iar dacă Îmi veți răspunde la ea, vă voi spune și Eu cu ce autoritate fac aceste lucruri.

25 Botezul lui Ioan de unde era? Din cer sau de la oameni? Ei au început să vorbească între ei și să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-ați crezut?»,

26 iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», ne temem de mulțime, fiindcă toți l-au considerat pe Ioan un profet“.

27 Așa că I-au răspuns lui Isus: – Nu știm! Atunci și El le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda celor doi fii

28 Ce părere aveți? Un om avea doi fii. S-a dus la primul și i-a zis: – Fiule, du-te și lucrează astăzi în vie!

29 Dar el i-a răspuns: – Nu vreau. Mai târziu însă i-a părut rău și s-a dus.

30 Omul s-a dus și la celălalt și i-a spus același lucru. Acesta i-a răspuns: „Da, stăpâne!“, dar nu s-a dus.

31 Care dintre cei doi a făcut voia tatălui? – Primul! I-au răspuns ei.Isus le-a zis: – Adevărat vă spun că până și colectorii de taxe și prostituatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu!

32 Căci a venit Ioan la voi umblând pe calea dreptății și nu l-ați crezut! Dar colectorii de taxe și prostituatele l-au crezut. Și măcar că ați văzut acest lucru, nu v-a părut rău la urmă, ca să-l credeți!

Pilda viticultorilor

33 Ascultați o altă pildă: Era un om, proprietar de pământ, care a plantat o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea și a construit un turn de pază. Apoi a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o călătorie.

34 Când s-a apropiat vremea roadelor, i-a trimis pe sclavii săi la viticultori, ca să-i ia partea cuvenită din roade.

35 Viticultorii însă i-au apucat pe sclavii lui și pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.

36 A trimis din nou alți sclavi, mai mulți decât primii, dar și cu aceștia au făcut la fel.

37 La urmă l-a trimis la ei pe fiul său, spunându-și: „Pe fiul meu îl vor respecta!“

38 Dar viticultorii, când l-au văzut pe fiul, și-au zis între ei: „Acesta este moștenitorul! Haideți să-l omorâm și să-i luăm moștenirea!“

39 Și l-au apucat, l-au scos afară din vie și l-au omorât.

40 Așadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face el acelor viticultori?

41 Ei au răspuns: – Pe ticăloșii aceia îi va nimici printr-o moarte groaznică, iar via le-o va arenda altor viticultori, care la vremea potrivită îi vor da partea cuvenită din roade.

42 Isus i-a întrebat: – N-ați citit niciodată în Scripturi că: „Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru și este minunat în ochii noștri!“?

43 De aceea vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și-i va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.

44 Cel ce cade peste această piatră va fi sfărâmat în bucăți, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi.

45 Când conducătorii preoților și fariseii au auzit pildele Lui, au înțeles că Isus vorbește despre ei.

46 Ei au căutat să-L prindă, dar le-a fost frică de mulțimi, pentru că acestea Îl considerau profet.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28