18 Iată însă cum a avut loc nașterea lui Isus Cristos: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt.
19 Iosif însă, soțul ei, era un om drept și nu voia s-o facă de rușine înaintea lumii. De aceea el și-a propus s-o părăsească pe ascuns.
20 Dar în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s-a arătat în vis și i-a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s-o iei pe Maria de soție, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt!
21 Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui!“
22 Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice:
23 „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și Îi vor pune numele Emanuel“, nume care, tradus, înseamnă „Dumnezeu este cu noi“.
24 Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat-o pe Maria de soție,