31 Deci nu vă temeți! Voi sunteți mai valoroși decât multe vrăbii!
32 Așadar, pe oricine Mă va mărturisi în fața oamenilor îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33 Însă de oricine se va lepăda de Mine în fața oamenilor mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
34 Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să-i întorc «pe fiu împotriva tatălui său, pe fiică împotriva mamei ei și pe noră împotriva soacrei sale,
36 așa încât dușmanii unui om vor fi chiar cei din familia lui».
37 Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, și cel ce iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.