35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36 Vă spun că, în Ziua Judecății, oamenii vor da socoteală pentru orice cuvânt nefolositor, pe care l-au rostit.
37 Căci din cuvintele tale vei fi achitat și din cuvintele tale vei fi condamnat.
38 Atunci unii dintre cărturari și dintre farisei I-au zis: – Învățătorule, vrem să vedem un semn de la Tine!
39 Însă Isus le-a răspuns: – O generație rea și adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn decât semnul profetului Iona.
40 Căci așa cum Iona a stat în pântecele peștelui uriaș timp de trei zile și trei nopți, tot așa va sta și Fiul Omului, timp de trei zile și trei nopți, în inima pământului.
41 Bărbații din Ninive se vor scula la judecată alături de această generație și o vor condamna, pentru că ei s-au pocăit la predica lui Iona, iar aici iată că se află Unul mai mare decât Iona!