47 Sau Împărăția Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare și în care au fost prinși tot felul de pești.
48 Când este plin, pescarii îl scot pe țărm, se așază și adună peștii buni în vase, iar pe cei răi îi aruncă afară.
49 Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți
50 și-i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!
51 Ați înțeles voi toate aceste lucruri? – Da, i-au răspuns ei.
52 El le-a zis: – De aceea, orice cărturar care a fost instruit cu privire la Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.
53 După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo